Asociatia ANAIS

Asociatia ANAIS

Misiunea noastră

ANAIS este o asociație înființată la finalul anului 2011 al cărei scop principal îl reprezintă promovarea, respectarea și apărarea drepturilor femeilor, copiilor și tinerilor. Asociația își propune să acționeze pentru modificarea politicilor și legislației în beneficiul femeilor. Activăm în vederea sprijinirii victimelor violenței domestice  prin dezvoltarea de servicii și implicare la nivel de politici publice în domeniu astfel: 

  • oferim gratuit servicii în sprijinul victimelor violenței: consiliere și îndrumare socială, consiliere juridică cu privire la drepturile acestora și în vederea obținerii unui ordin de protecție și consiliere psihologică (individuală și acces în grupurile de suport) 
  • organizăm sesiuni educaționale de prevenire în școli prin intermediul cărora specialiștii noștri dezbat teme precum violența domestică, egalitatea de gen, drepturile omului, traficul cu minori în contextul traficului de persoane, problematica persoanelor refugiate, consumul de droguri la minori, dependența de telefon și de jocurile pe calculator, bullying-ul în școli, ș.a.
  • participăm activ la acțiuni și demersuri pentru schimbarea și îmbunătățirea legislației în domeniul violenței împotriva femeilor, pentru identificarea unor instrumente legislative adecvate nevoilor victimelor și soluții pentru ca acestea să trăiască o viața fără violență atât în mediul public cât și în cel privat
  • promovăm egalitatea de șanse între femei și bărbați și ne dorim să creștem vizibilitatea femeilor în profesiile și comunitățile lor

 

Ajutorul tău susține puterea unui nou început plin de culoare pentru orice femeie care vrea să facă trecerea de la victimă la  învingătoare, dar și pentru copiii acesteia. Află mai multe detalii despre activitatea noastră aici: 

http://www.asociatia-anais.ro

sau urmărește-ne pe Facebook: 

https://www.facebook.com/AsociatiaANAIS/

[ Show more ]

Proiecte

Asociatia ANAIS
Centrul de consiliere pentru victimele violenței domestice
Parcursul pe care o femeie îl face din momentul în care decide să spună ,,STOP’’ este unul ce are nevoie de multă susținere exterioară, de mult suport și de ajutor interdisciplinar. Fie că vorbim de ajutorul necesar pentru obținerea unui ordin de protecție, de consiliere individuală pentru ca femeia să își poată vedea resursele, să devină conștientă de factorii de protecție din jur și de propriile capacități, sau de terapie de grup- unde devine parte a unei comunități și devin împreună niște învingătoare; asupra oricărui aspect din acest proces ne oprim, îi vedem cu siguranță utilitatea indiscutabilă.
Vezi toate proiectele2

Evenimente fundraising

Centrul de consiliere pentru victimele violenței domestice @ Dăruiește ziua ta ~ 2024

Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!

Centrul de consiliere pentru victimele violenței domestice @ Dar Galantom ~ 2023

Te invităm să îți faci o pagină de Galantom și să le spui familiei și prietenilor tăi că, în locul cadourilor pentru ocaziile, zilele sau aniversările speciale din viața ta, îți dorești să susțineți împreună o cauză socială. Fă-ți pagină pe dar.galantom.ro!

Centrul de consiliere pentru victimele violenței domestice @ Dăruiește ziua ta ~ 2023

Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!

Centrul de consiliere pentru victimele violenței domestice @ Mărțișor Galantom ~ 2023

Te invităm ca anul acesta Mărțișorul, florile simbol al plimăverii sau darul tău de 8 Martie să fie o faptă bună. Fă-ți pagină pentru a-ți dărui Mărțișoarele sau cadourile de 8 Martie pe dar.galantom.ro.

Centrul de consiliere pentru victimele violenței domestice @ Dăruiește ziua ta ~ 2022

Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!

Centrul de consiliere pentru victimele violenței domestice @ Moș Crăciun Galantom ~ 2021

Galantom iți propune să fii tu Moș Craciun pentru cei la care Moșul nu ajunge, sau cei care au nevoie de ajutor.

Vezi toate evenimentele10

Pagini fundraising

Aniversez 2 ani de coaching și te invit în TRIBUL MEU!

Aniversez 1 an  de când mi-am luat certificarea internațională de coach la nivel PCC și vreau să sărbătoresc prin a dona încasările de la prima întâln...

72.5% Complete
Dar din Dar

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua unei cauze dragi mie. Cel...

5.3333333333333% Complete
My biggest birthday wish

Hello, my dear friends,  My birthday is coming very soon and on this occasion, I would like you to help me collect 500 RON for a cause I truly care ab...

100% Complete
Te gandeai sa-mi faci un cadou? Te invit sa faci un bine!

De cand am vazut initiativa unui fost coleg de facultate de a strange fonduri pentru Asociatia Anais am stiut ca este ceea ce imi doresc sa fac de ziu...

75.9% Complete
Susține victimele violenței domestice să poată spună-n continuare ”destul!”

ANAIS poate nu e prima asociație la care ți-ai dori să apelezi vreodată. Și cred că știu și ei asta din moment ce-au instalat un buton de ieșire rapid...

73.102686093765% Complete
De sărbători, alături de victimele violenței și copiii lor

Când te gândești la Crăciun poți vizualiza liniștea unei familii, bucuria de a fi împreună, colindele din fundal, bradul, cadourile și entuziasmul cop...

82.52% Complete
Vezi toate paginile19